TERMENI ȘI CONDIȚII DE UTILIZARE PLATFORMA “EXPERIENȚE SPORTIVE”

1. Introducere

Prezentul document stabilește termenii şi condiţiile de utilizare a website-ului https://sport.decathlon.ro/ (denumit în continuare “Platforma Experiențe sportive”) precum și condițiile de utilizare a punctelor obținute ca urmare a achiziționării de produse din magazinele Decathlon și transformării acestora în Vouchere ce pot fi folosite pentru participarea la Experiențe Sportive (denumit în continuare „Termenii și Condițiile"). Platforma Experiențe sportive este operată de ROUMASPORT S.R.L., cu sediul in Bucureşti, 061129, sector 6, corp 2 - Hipermagazin DECATHLON din cadrul Centrului Comercial Militari situat in Bulevardul Iuliu Maniu nr. 546 - 560, înmatriculata la Registrul Comerţului sub nr. J40/6890/2008, CUI RO23727785, cont IBAN: RO13BRDE450SV47551144500 deschis la Banca Romana de Dezvoltare, telefon 021.408.5000, fax 0314.33.52.38, email inforomania@decathlon.com, denumită în continuare “Decathlon România”. Prin utilizarea Platformei Experiențe sportive, prin logarea în cadrul acesteia şi prin accesarea serviciilor oferite în cadrul acesteia acceptați Termenii şi Condiţiilor detaliate mai jos, cu toate consecinţele care decurg din acceptarea acestora. Termenii și Condițiile de mai jos se completează cu Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal, cu Politica privind modulele cookie, precum și cu toate celelalte documente menționate în cuprinsul prezentului document. În acest sens, prin utilizarea Platformei Experențe sportive confirmați că ați luat la cunoștință de conținutul acestor documente, care pot fi accesate aici. Dacă nu sunteți de acord cu Termenii și Condițiile, vă rugăm să nu utilizați Platforma Experiențe sportive. Vă rugăm să citiți cu atenție Termenii și Condițiile înainte de a utiliza Platforma Experiențe sportive. Decathlon România își rezervă dreptul de a modifica în orice moment Termenii și Condiţiile, cu o notificare transmisă cu 30 de zile în prealabil. Decathlon România îşi rezervă dreptul de a modifica sau de a adăuga noi reguli şi restricţii în ceea ce priveşte conţinutul Platformei Experiențe sportive, în orice moment, cu o notificare transmisă cu 30 de zile în prealabil. Decathlon România îşi rezervă dreptul de a modifica sau actualiza orice serviciu sau drept de utilizare al oricărui serviciu, în orice moment, cu o notificare transmisă cu 30 de zile în prealabil. În cazul în care nu sunteți de acord cu modificările aduse Termenilor și Condițiilor aveți posibilitatea încetării Contractului. Utilizarea Platformei Experiențe Sportive după expirarea termenului de 30 de zile reprezintă acceptul dvs. cu privire la modificările aduse acesteia.

2. Definiții

Utilizator = persoana fizică ce deține un cont pe decathlon.ro care a obținut puncte de fidelitate în urma achizițiilor efectuate în magazinele Decathlon din România și le utilizează pe Platformă pentru Experiențe sportive; Partener = persoană juridică care îndeplinește criteriile pentru a fi înscrisă ca Partener pe Platforma dezvoltată de către Decathlon; Platformă = website accesibil Utilizatorilor și Partenerilor prin care Utilizatorii pot vizualiza și achiziționa servicii oferite de Parteneri, iar Partenerii pot înscrie sau elimina servicii pe care le oferă și pot obține vouchere pentru achiziția de produse din magazinele Decathlon din România; Voucher utilizator = documentul generat electronic de către Decathlon prin intermediul Platformei după acumularea de către Utilizator a unui anumit număr de puncte pe care Utilizatorul îl poate folosi pentru achiziționarea unui serviciu oferit de unul dintre Partenerii înscriși pe Platformă; Puncte = unitatea de măsură folosită pentru a determina valoarea Experiențelor sportive; Rating = calificativul deținut de o Experiență sportivă, o Locație sau un Partener; Experiență sportivă = Diverse activități sportive oferite de Parteneri pe Platformă; Locație = Loc de desfășurare a Experienței sportive; Conținut: • toate informațiile de pe Platforma Experiențe sportive care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui dispozitiv (calculator, telefon, etc.); • conținutul oricărui e-mail trimis Utilizatorilor de către Decathlon România prin mijloace electronice și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil; • orice informație comunicată prin orice mijloc de către Decathlon România Utilizatorului, conform datelor de contact, specificate sau nu de către acesta; • informații legate de produsele, serviciile și/sau tarifele practicate de Decathlon România într-o anumită perioadă; • informații legate de produsele, serviciile și/sau tarifele practicate de catre un terț cu care Decathlon România are încheiate contracte de parteneriat, într-o anumită perioadă; • date referitoare la Decathlon România, sau alte date privilegiate ale acesteia.

3. Corectitudinea informațiilor

Decathlon România ia toate măsurile pentru ca informaţiile furnizate de Partener să fie afișate în orice moment, corecte şi complete. Trebuie să țineți cont că Experiențele sportive sunt introduse de către Partenerii Decathlon România. Cu toate acestea, se pot face și greşeli. În asemenea situații, Decathlon România va încerca să înlăture toate erorile survenite în cel mai scurt timp posibil. Decathlon România își rezervă dreptul de a preaproba orice informație introdusă de Partener pe Platforma Experiențe Sportive. Nu garantăm faptul că Platforma Experiențe sportive și conținutul său vor fi accesibile în permanență, fără întreruperi. Putem suspenda, retrage, înceta sau modifica Platforma Experiențe sportive, în totalitate sau în parte fără a vă aviza în prealabil în acest sens. Vom răspunde numai în situația în care Platforma Experiențe sportive nu poate fi accesat din culpa Decathlon România. Nu vom răspunde pentru niciun prejudiciu creat din cauza unui virus, atac de tip denial-of-services sau distributed denial-of-services, precum nici din cauza unui alt tip de material tehnologic ce ar infecta calculatorul dumneavoastră, sistemul dumneavoastră IT, datele dumneavoastră ca urmare a utilizării Platformei Experiențe sportive sau a altor website-uri către care există link-uri în Platforma Experiențe sportive. Nu ne asumăm nicio răspundere pentru conținutul website-urilor ce au link-uri către Platforma Experiențe sportive. Astfel de link-uri nu trebuie interpretate ca o garanție din partea noastră cu privire la respectivele website-uri. Nu vom răspunde pentru niciun prejudiciu rezultând din utilizarea respectivelor website-uri. Nu garantăm că Platforma Experiențe sportive va fi securizat sau fără niciun virus. Sunteți responsabil pentru configurarea sistemului dumneavoastră IT, pentru programele de calculator și platforma necesară pentru accesul website-ului nostru și pentru folosirea propriului software anti-virus. Nu trebuie să utilizați în mod defectuos Platforma Experiențe sportive, introducând viruși, troiani, worms, bombe logistice sau alte materiale ce pot crea probleme tehnologice. Nu trebuie să încercați să obțineți acces neautorizat la Platforma Experiențe sportive, la server-ul pe care Platforma Experiențe sportive este găzduit sau pe orice alt server, calculator sau baza de date conectat la Platforma Experiențe sportive. Nu trebuie să atacați prin atacuri de tip denial-of-services sau distributed denial-of-services. Prin încălcarea acestei dispoziții, ați comite o infracțiune conform legii române. Vom raporta orice astfel de încălcare către autoritățile de investigare competente și vom coopera cu autorități prin furnizarea identității dumneavoastră către acestea. În cazul unei astfel de încălcări, dreptul dumneavoastră de a utiliza Platforma Experiențe sportive încetează imediat. Puteți trimite la pagina principală a Platformei Experiențe sportive printr-un link, atât timp cât faceți acest lucru într-un mod echitabil, care nu aduce atingere reputației noastre și care nu profită de reputația noastră în scopuri personale. Nu trebuie să creați un link în așa fel încât să sugerați în vreun fel orice formă de asociere, aprobare sau sprijin din partea noastră atunci când nu există o astfel de situație. Nu trebuie să stabiliți un link către Platforma Experiențe sportive în cadrul unui website ce nu vă aparține. Platforma Experiențe sportive nu poate fi copiat sub forma de frame pe niciun website. De asemenea, nu se poate crea un link către altă pagină din Platforma Experiențe sportive în afară de pagina principală. Ne rezervăm dreptul de a retrage dreptul la creare link către Platforma Experiențe sportive fără notificare prealabilă. Dacă doriți să utilizați conținut din website-ul nostru în afară de situațiile de mai sus, vă rugăm să ne contactați prin email la Experiențe sportive. Orice link-uri către alte website-uri sau alte resurse furnizate de terțe persoane, sunt furnizate doar pentru informarea dumneavoastră. Nu avem niciun control asupra conținutului acelor website-uri sau resurselor respectivelor website-uri.

4. Utilizarea Platformei Experiențe sportive

Pentru a putea utiliza Platforma Experiențe sportive trebuie să vă logați cu datele aferente contului valabil creat pe decathlon.ro sau vă puteți crea un cont nou. Decathlon România poate refuza solicitarea de înregistrare în măsura în care constată că informațiile furnizate sunt în mod vădit neconforme cu realitatea. Pașii necesari pentru utilizarea punctelor în vederea generării unui Voucher necesar pentru achiziția unei experiențe sportive:
  • 1. Vă logați pe Platformă cu datele de logare aferente contului de pe www.decathlon.ro sau vă creați un cont, dacă nu aveți unul;
  • 2. Vă creați cont folosind adresa dumneavoastră de email și vă adăugați o parolă nouă.
  • 3. După ce ați creat contul, vă puteți conecta pe platfomă pentru a vizualiza detaliile contului dvs. și Experiențele Sportive disponibile.
  • 4. În funcție de câte puncte ați acumulat în cont vă alegeți Experiența sportivă dorită sau o salvați în câmpul „Favorite” până când veți avea cumulul de puncte necear accesării experienței. Totuși, Experiența sportivă poate fi achitată parțial cu punctele disponibile și parțial cu bani direct la Partener.
  • • Notă: Punctele vor fi disponibile 1 an de zile, dacă Utilizatorul nu mai realizează nici o tranzacție în decursul unui an care să genereze puncte, acestea vor expira.
  • 5. Pentru a vă genera voucherul necesar experienței sportive, apăsați butonul: „Generează voucher”;
  • 6. După ce Voucherul va fi generat, veți fi redirecționat către o nouă fereastră în care vi se va solicita contactarea Partenerului în vederea rezervării Experienței sportive;
  • • Notă: avem rugămintea de a contacta partenerul pentru a vă asigura că există disponibilitate pentru experiența aleasă.
  • 7. După ce rezervarea a fost confirmată de către Partener, veți putea beneficia de Experiența sportivă, în termen de 30 zile.
  • 8. Voucherul va avea un cod unic ce trebuie prezentat personalului din cadrul locației unde veți beneficia de Experiența sportivă. Acest voucher poate fi prezentat în mod electronic sau fizic( printat în format PDF).
  • 9. Puteți anula Voucherul sau rezervarea făcută cu maxim 48 de ore înainte de ora stabilită;
  • 10. După utilizarea Voucherului, vi se va solicita opinia despre Experiența sportivă de care ați beneficiat printr-o evaluare, notă sau comentariu pentru experiență și locație.
Dumneavoastră sunteți responsabil pentru a realiza toate acțiunile necesare din punctul dumneavoastră de vedere pentru a accesa Platforma Experiențe sportive. Sunteți de asemenea responsabil de a vă asigura că toate persoanele care accesează Platforma Experiențe sportive nostru prin conexiunea dumneavoastră de internet cunosc și implementează acești Termeni și condiții de utilizare și orice alte condiții aplicabile.

5. Efectuarea unei Experiențe Sportive

Decizia de efectuare a unei experiențe sportive oferite de Partenerii Decathlon România pe platforma Experiențe Sportive este în totalitate a dumneavoastră. Experiențele sportive sunt oferite de către Partenerii Decathlon România. Decathlon România acționează ca intermediar între dvs. și Parteneri. Informații despre experiențele sportive sunt introduse de către Parteneri. Asigurați-vă întotdeauna că v-ați informat cu privire la experiența sportivă pe care doriți să o efectuați. Experiențele sportive oferite de Parteneri pe platforma Experiențe Sportive presupune diferite grade de dificultate și efort fizic. Asigurați-vă întotdeauna că v-ați informat cu privire la gradul de efort fizic pe care îl presupune experiența sportivă și că sănătatea și că aveți condiția fizică necesară pentru efectuarea acesteia. Nu vă puneți în pericol sănătatea și urmați întotdeauna recomandările medicului în ceea ce privește efortul fizic pe care este recomandat să-l efectuați. Experiențele sportive oferite de Parteneri nu se află sub controlul Decathlon România. Decathlon România nu garantează experiențele sportive oferite de Parteneri și nu va fi responsabilă sau răspunzătoare în niciun caz pentru acestea. Experiențele sportive sunt oferite „în funcție de disponibilitate” și “așa cum se prezintă”. Decathlon România nu formulează nicio declarație sau garanție cu privire la fiabilitatea, punctualitatea, calitatea, adecvarea sau disponibilitatea experiențelor sportive, nici nu declară sau garantează că acestea vor fi lipsite de întreruperi sau erori. Decathlon România nu garantează calitatea, adecvarea, siguranța sau capacitatea Partenerilor. Sunteți de acord că întregul risc care decurge din utilizarea de către dvs. a platformei Experienței Sportive, precum și a experiențelor sportive oferite de Parteneri, vă revine în exclusivitate, în măsura maximă permisă de legislația aplicabilă.

6. Drepturi de proprietate intelectuală

Conținutul și materialele publicate pe Platforma Experiențe sportive, sunt integral în proprietatea exclusivă a Decathlon România. Folosirea, fără acordul expres al Decathlon România, a oricărui material publicat pe Platforma Experiențe sportive, se pedepsește conform legii. Denumirile Decathlon, decathlon.ro, Experiențe sportive si reprezentările grafice corespunzătoare sunt mărci înregistrate ale Decathlon SA. Nu vă este permisă copierea, distribuirea, publicarea, transferul către terțe părți, modificarea și/sau alterarea, utilizarea, legarea la, expunerea, includerea oricarui Conținut în orice alt context decât cel original intenționat de către Decathlon România, includerea oricărui Conținut în afara Platformei Experiențe sportive, îndepărtarea însemnelor care semnifică dreptul de autor al Decathlon România asupra Conținutului precum și participarea la transferul, vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afișarea Conținutului, decât cu acordul scris expres al Decathlon România. Niciun Conținut transmis către Partener, prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic, etc) sau dobândit de acesta prin accesare, vizitare și/sau vizualizare nu constituie o obligație contractuală din partea Decathlon România și/sau al angajatului/prepusului Decathlon România care a mijlocit transferul de Conținut, în cazul în care aceasta există, față de respectivul conținut. Este interzisă orice utilizare a Conținutului în alte scopuri decât cele permise expres prin prezentele Termeni și Condiții sau de acordul de utilizare care îl însoțește, în cazul în care acesta există. Toate numele de companii, mărci înregistrate, mărci de servicii, denumiri comerciale, logo-uri și sigle sunt protejate de legea mărcilor înregistrate. Nimic din conținutul acestui website nu trebuie interpretat ca acordarea de licență sau drept de utilizare a oricărei mărci înregistrate prezentate pe acest site fără permisiunea scrisă din partea Decathlon România sau a părților terțe ce pot deține respectivele mărci.

7. Date personale

În scopul asigurării securității datelor dvs. personale comunicate prin intermediul comentariilor și feedback-ului oferit după ce ați beneficiat de o experiență sportivă prin intermediul platformei noastre, vă informăm că avem dreptul de a interveni asupra datelor comunicate, în sensul de a le șterge sau anonimiza, astfel încăt să împierdicăm divulgarea lor neautorizată către utilizatorii platformei prin publicarea comentariilor. De asemnea, vă informăm că ne rezervăm dreptul de a bloca sau înlătura orice comentariu pe care-l considerăm neadecvat, obscen, indecent, lasciv, imoral, violent, hărţuitor, defăimător, calomniator, dăunător, ilegal, ameninţător sau îndoielnic în orice fel cu privire la activitatea sau imaginea Decathlon, a Partenerilor noștri sau a oricăror altor persoane, indiferent dacă acesta era menit să fie confidenţial sau public.

8. Forță majoră și caz fortuit

Nici una din părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale din prezentele Termeni și Condiții, dacă o astfel de neexecutare la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial este datorată unui eveniment de forță majoră sau de caz fortuit. Forța majoră este evenimentul imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat. Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

9. Legislație aplicabilă și jurisdicție

Utilizarea Platformei Experiențe sportive este guvernată de legislaţia română. Orice litigiu care rezultă din sau în legătură cu folosirea Platformei Experiențe sportive va fi supusă instanţelor competente din România. Aceste termeni și condiții de utilizare a platformei “Experiențe Sportive” sunt valabile începând cu data de 30 mai 2019